Tot ce am realizat datorez limbii române

Interviu cu profesorul megleno-român Petar Atanasov

Petar Atanasov

Io voi ca ţea limbă care o-nviţai în casă di mic ninga când ieram si poată si rămâie şi mai încloaţe, s-o ulăfească oaminili. Bună, ma ved că mulţî oamini din cătunu meu care să astădzi ma moşi o ulăfesc, aţeli ma tineri nu o ulăfesc. Şi noi care im prin marile căsăbăluri, prin Skopja şi prin alanti căsăbăluri, izolaţ di eli, noi mai bun o viglem limba. Aţeli cari-s-ăn Ghevghelia, marili ţentru a meglenoromâni, s-ăburviţ, s-amestecaţ, ş-aţeli ficiori nu ulăfesc limba. Şi la mini multu jali ca si-ni peardi limba.

– Domnule profesor Petar Atanasov, lumea vă cunoaşte ca pe o personalitate care a muncit toată viaţa pe tărâmul lingvisticii, în general, şi pe cel al lingvisticii româneşti, mai cu seamă, preocupându-vă de dialectologia megleno-română şi de cea aromână, ca şi de lexicografie. Sunteţi născut în 1939 în Republica Macedonia şi v-aţi făcut studiile postuniversitare şi masteratul la Belgrad. Aţi predat macedoneana, franceza şi româna. Aţi ţinut prelegeri la universităţi din Paris, Napoli şi Skopje. Printre lucrările dumneavoastră de referinţă sunt: Meglenoromâna astăzi (Bucureşti, editura Academiei Române), Le megleno-roumain de nos jours (Hamburg), Dicţionarul macedonean-albanez şi albanez-macedonean, Dicţionarul francez-macedonean şi macedonean-francez. Aţi publicat sute de studii şi articole în diverse limbi, în Macedonia şi peste hotare. Aţi tradus din opera lui Emil Cioran în slava macedoneană. În anul 1995, guvernul francez v-a decernat premiul Palmes Academiques… Ce se poate adăuga acestei prezentări?

– Sunt Petar Atanasov, megleno-român de origine, născut în comuna Huma. Noi, localnicii, îi spunem Uma. Am fost profesor la Facultatea de Filologie din Skopje până în 2005, acum sunt la pensie. Am fost primul lector de limba română, când s-a deschis lectoratul de română în anii ’70, iar pentru aceasta am fost un an de zile la un curs pregătitor în România. Am predat limba română singur vreo 7 ani, apoi au venit şi alţi lectori. Până la pensionare am predat şi limba franceză, dar întotdeauna limba română a constituit o prioritate în preocupările mele ştiinţifice.

– Domnule profesor, v-aş ruga să ne faceţi o prezentare generală a comunităţii megleno-românilor, referindu-vă la situaţia ei actuală, la numărul de membri, aria de răspândire şi altele.

– Megleno-românii reprezintă o mică enclavă lingvistică care în timpul Imperiului Otoman nu era divizată. După primul război mondial, zona megleno-românească a fost divizată în două părţi: cea mai mare parte a rămas în Grecia, iar o singură comună, comuna mea, a intrat în componenţa fostei Iugoslavii. Actualmente sunt 7 sate în care se mai vorbeşte megleno-româna. Menţionez că până în anii 1923-1924 erau 8 sate, în frunte cu cea mai mare comună: Nonti, a cărei populaţie fusese islamizată cu două secole în urmă. După încheierea acordului dintre Grecia şi Turcia privind schimbul de populaţie, comuna Nonti a fost populată cu greci aduşi din Asia Mică, tot atunci megleno-românii au plecat în Turcia europeană pe lângă Şarkoy, Kilimiş şi altele. Din cele 7 sate de megleno-români, 6 se află în Grecia şi satul meu, Uma, care, practic, nu mai există, pentru că populaţia a coborât în oraşul Ghevghelia. Megleno-românii de aici revin vara la Uma, unde le-au rămas casele părinteşti. Înainte vreme au fost şi alte sate megleno-române. De exemplu, satul cunoscut astăzi Konisko – noi, megleno-românii, îi spunem Coniţca – şi Sirmirina, din Republica Macedonia. Îmi amintesc că bunicul meu, răposat în 1962, îmi povestea că în tinereţea lui mergea la Sirmirina şi că acolo morarul vorbea megleno-româneşte. Constat şi astăzi, deşi e o localitate complet slavizată, că multe toponime din acest sat sunt megleno-române: Cămeaşă, Per şi altele. Nu am mai apucat pe nimeni din această zonă care să mai vorbească megleno-româna, dar se ştie că au fost şi alte sate megleno-române. Amintesc doar de Baroviţa, numit Rek în Grecia, care a fost populat mai demult de megleno-români.

– Cum se autoidentifică megleno-românii? Vă întreb pentru că termenul de megleno-român este unul ştiinţific.

– Între ei megleno-românii îşi spun vlaşi, la singular vla. Dacă îl întrebi: „Ce eşti?”, îţi răspunde: „Eu sînt vla şi noi im vlaşi”. Termenul de român s-a pierdut la noi, pentru că megleno-românii sunt înconjuraţi de populaţie slavă macedoneană, influenţa slavă fiind preponderentă până la primul război mondial. Cuvintele greceşti în vorbirea megleno-română puteau fi numărate pe degete, pe când cuvintele slave erau importante. În schimb, după primul şi, mai ales, după al doilea război mondial, când şcolile noastre româneşti din Grecia s-au stins, adică au fost închise, numărul cuvintelor greceşti a crescut semnificativ în megleno-română, astfel încât un megleno-român din Macedonia când merge în Grecia nu se mai poate înţelege cu megleno-românii de acolo, pentru că nu cunoaşte greaca.

– Idiomul romanic sau neolatin vorbit până astăzi de megleno-români este o limbă, un grai sau un dialect? Cum îl calificaţi dumneavoastră ca vorbitor nativ, dar şi ca filolog?

– După mine nu există nici o îndoială că este vorba de un dialect al limbii române. Îl putem califica şi ca un dialect istoric al limbii române, pentru că nu se suprapune întocmai cu limba română literară de astăzi. Noi ne aflăm geografic departe de România. Trebuie să vă spun că eu am fost de-a lungul carierei mele ştiinţifice şi academice un istoric al limbii, ocupându-mă, în special, de istoria limbii franceze. Cunosc bine relaţia dintre formele lexicale latine şi cele franceze. La un moment dat, m-a preocupat şi relaţia dintre formele latine şi cele române. Toate transformările, cu mici excepţii, sunt şi cele care există şi în limba română literară. Este important să observăm ce spun oamenii simpli în această privinţă. Unul îmi spune: „Limba noastră îi limbă rumânească. De ce noi, – zice el, – care suntem aproape de Vardar, vara când este cald şi mergem să irigăm câmpurile, spunem că apă este Dunăv”, adică Dunăre de multă? „Dunărea doar este departe de noi. De ce nu spunem că este apa ca în Vardar?” Pe urmă, dacă analizăm bine acest idiom, atestăm multe-multe fenomene identice cu daco-româna. Megleno-românii spun poine, moine, coine pentru pâine, mâine, câine. Aşadar, nu se poate să se fi creat o limbă separată aici. Cu atât mai mult cu cât observăm şi un alt fenomen: în toate limbile balcanice de sud (bulgara, greaca, macedoneana, albaneza, dialectul aromân) forma verbală de infinitiv a dispărut complet. Noi, megeleno-românii, am păstrat forma de infinitiv, exact cum se întâmplă şi în daco-română. Dacă nu eram rupţi din masa daco-română, acest fenomen lingvistic n-ar fi existat, în concluzie nu este vorba de o influenţă din afară şi megleno-românii vorbesc un dialect istoric al limbii române.

– Aţi prezentat situaţia culturală şi lingvistică actuală a megleno-românilor ca fiind una precară. Care credeţi că ar fi priorităţile momentului pentru salvarea, conservarea şi dezvoltarea acestui dialect istoric al limbii române?

– Să nu fie prea târziu. Eu mă tem că ar putea fi prea târziu. Singura posibilitate ar fi dacă s-ar prelua experienţa pe care am avut-o în timpul Imperiului Otoman. Un grai se păstrează prin şcoală. Dacă s-ar preda în şcoli limba română literară, aşa cum era pe vremea otomanilor, ar fi o soluţie. Există şi alte voci care consideră astfel. Părerea mea este că dacă s-ar deschide şcoli cu predare în limba română, megleno-românii s-ar deştepta şi nu s-ar mai ruşina să spună că sunt megleno-români. Eu, de exemplu, înainte de a-mi începe studiile la facultate aveam un sentiment de inferioritate, pentru că noi, megleno-românii, eram dispreţuiţi. În orăşelul Ghevghelia, unde am locuit, ascundeam faptul că suntem vlaşi. Mai târziu, după ce am învăţat limba română literară în timpul unei specializări în România, mi s-a trezit sentimentul de mândrie naţională, sentimentul că nu suntem chiar aşa aruncaţi pe pământul ăsta, ci facem parte dintr-o naţiune mai mare. Această conştiinţă poate fi redobândită numai prin şcoală.

– Credeţi că ar putea apărea în sânul comunităţii megleno-române iniţiative de salvare a graiului şi de redeşteptare a conştiinţei naţionale? Sau ne-am putea gândi la o solidaritate cu o altă comunitate românească, din ţările balcanice, mai largă, cea aromână, în scopul perpetuării identităţii româneşti?

– Din păcate, toate iniţiativele mele de până acum de creare a unei şcoli româneşti au eşuat, ideea nu a fost acceptată. Aveţi dreptate, noi nu putem face o şcoală separată pentru megleno-români şi o altă şcoală pentru aromâni. Trebuie să lucrăm împreună, pentru că şi ei, şi noi suntem români. Sunt unii care vor să deschidă şcoli cu predare doar în dialectul aromân. Nu văd cum s-ar putea integra megleno-românii în aromână. Există astăzi şi forţe influente de peste hotare care doresc separarea aromânilor din trunchiul comun românesc. Sigur că orice idiom poate deveni o limbă, dar pentru asta trebuie întrunite mai multe condiţii: un teritoriu pe care se poate dezvolta limba respectivă, un învăţământ de toate nivelurile în această limbă şi instrumente administrative de apărare a acestei limbi. Să fiu înţeles corect. Eu sunt la fel de îngrijorat de situaţia dialectului aromân ca şi de cea a dialectului meu megleno-român. Nu trebuie să se înţeleagă că aş fi împotrivă ca aromânii să se cultive în propriul lor dialect, nicidecum. Departe de mine un asemenea gând. Sunt însă conştient că o asemenea izolare ar însemna o lovitură de graţie aplicată atât lor, cât şi nouă. Una e când ţi se oferă posibilitatea să te cultivi într-o limbă literară, în care sunt traduse marile opere ale lumii, în care există o bogată terminologie ştiinţifică şi care îţi permite să înţelegi şi fenomenele lingvistice particulare din graiul sau dialectul tău, şi cu totul altceva e când vrei să te limitezi la acest grai sau dialect.

– Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat o Rezoluţie (nr. 1333/1997) şi o Recomandare „cu privire la limba şi cultura aromână”. După decenii de tăcere, Rezoluţia 1333 a APCE este primul document care recunoaşte existenţa romanităţii balcanice şi pune problema oferirii unor drepturi reale românilor din cele patru ţări din peninsulă în care locuiesc aromânii. Unele – prea puţine – dintre cerinţele acestor documente europene au fost îndeplinite doar parţial, în Macedonia sau Albania, nu şi în Grecia sau Bulgaria. Credeţi că merită să încercăm să internaţionalizăm chestiunea megleno-românilor printr-o abordare la nivel european?

– Sunt de acord, dar vreau să precizez un lucru. Dacă ne vom limita la dialect, la formele folclorice, nu vom reuşi nimic. E valabil şi pentru aromâni, mulţi dintre care mi-au fost studenţi. Graiul aromân s-a diversificat după fiecare ţară în care locuiesc aromânii şi cei din Grecia, de exemplu, nu pot renunţa la cuvintele greceşti, cei din Albania la cuvintele albaneze, ceea ce face imposibilă crearea unei norme literare unice aromâne diferite de norma literară daco-română.

– Ne puteţi da câteva exemple de megleno-români care au avut o carieră de succes în societatea din Macedonia?

– Primul şi cel mai bun prezentator de la televiziunea naţională din Skopje era un megleno-român, Ivan Antonov. Am mai avut un viceministru al Agriculturii, Nicolo Petrov. Şi unul, şi altul făcuseră, până în 1940, şcoală în limba română literară la Liceul Românesc din Sofia. Amintesc în acest context şi de domnul Baialgiev, care a fost profesor şi decan al Facultăţii de Drept, dar şi ministru al Educaţiei din Macedonia. Despre mine aţi spus dumneavoastră. Eu m-am ocupat de filologie şi am scris despre dialectul megleno-român. Atât. Din păcate, alte personalităţi megleno-române nu există, ca să le putem invoca numele.

– Ce credeţi că ar putea face România şi Republica Moldova pentru megleno-români, ca formă de solidaritate cu românitatea balcanică?

– Ar trebui să existe un Minister pentru Românii de peste hotare, pentru a se salva măcar ceea ce poate fi salvat. Să vă dau un exemplu. Am făcut un proiect pe care l-am prezentat, prin intermediul ambasadei, la Bucureşti. Intenţionam să elaborez un Atlas lingvistic al dialectului megleno-român, mai apoi am înţeles că ar fi mai util să întocmesc un Dicţionar al dialectului megleno-român, pentru că un Dicţionar cuprinde mult mai multe cuvinte, decât un Atlas. Doresc din tot sufletul să fac, cu seriozitate şi competenţă, un serviciu ştiinţei lingvistice româneşti. Pentru aceasta am nevoie să mă deplasez la faţa locului, în aşezările megleno-române din Grecia, pentru a completa mai multe anchete şi trebuie să-mi asum toate riscurile unei asemenea întreprinderi, pentru că există şi riscuri. Până astăzi nu am nici un răspuns în legătură cu această cerere.

– Aşa sau altminteri, în ce etapă de elaborare se află cele două lucrări ale dumneavoastră privind dialectul megleno-român.

– Atlasul lingvistic, cu vreo 600 de hărţi, este terminat, iar Dicţionarul se află în etapa finală. Am şi luat legătura cu Institutul de Lingvistică din Bucureşti în vederea editării Atlasului. Mi s-a spus că este foarte bun, numai că vor trebui să găsească mijloace pentru editarea lui. Ei sunt interesaţi să-l publice. Măcar atâta să facem, să salvăm dialectul în formă scrisă, măcar aşa, prin cărţi, dacă nu-l putem salva în formă vie. Şi dalmata a dispărut şi dacă nu era Bartoli să facă anchetele lui şi să fixeze o seamă de cuvinte dalmate, nu am fi ştiut astăzi mare lucru despre această limbă romanică care a dispărut. Apoi, este foarte important şi pentru lingvistica generală să vedem ce s-a schimbat în dialectul megleno-român, să vedem până unde merg influenţele străine şi ce e nou de la studiile lui Capidan până astăzi. Fără falsă modestie, cred că aş putea face acest serviciu lingvisticii româneşti mai bine decât oricare daco-român, pentru că eu cunosc idiomul şi locuiesc în această regiune. Nu vreau să vorbesc mai mult despre asta.

– Statele europene, printre care şi Republica Macedonia, s-au angajat în faţa comunităţii europene să respecte toate minorităţile, iar megleno-românii sunt una dintre minorităţile autohtone din ţara dumneavoastră… Ce ar putea face acest stat pentru salvarea megleno-românilor?

– Statul macedonean e foarte liberal în sensul acesta. Dacă oamenii vor să facă ceva, statul nu se opune. Cred însă că megleno-românii sunt în declin şi mă tem că nimeni nu poate opri un fenomen natural, de stingere a unei comunităţi. Ca factori dizolvanţi există şi problema migrării de la sat la oraş, a integrării în societate, amintesc şi căsătoriile mixte, toate atrăgând dispariţia dialectului. Din punct de vedere legal, e posibil să se facă ceva pentru salvarea megleno-românilor însă, din păcate, lipsesc alte condiţii. Cred că singura salvare constă în redobândirea conştiinţei româneşti, prin însuşirea limbii române literare ca limbă de acces la marea cultură, în care să pot să capăt cunoştinţe din biologie, din chimie, din astronomie sau matematică. Dialectizarea e un drum greşit. De ce africanii, care au idiomurile lor, acceptă limba franceză ca limbă de cultură? E bine ştiut faptul că multe ţări din Africa au învăţământul în franceză. Nu trebuie să fugim de limba română, pentru că tocmai limba română ne poate ajuta să păstrăm idiomul nostru megleno-român. Toţi cei care au făcut şcoală românească cu decenii în urmă, îşi păstrează şi graiul local, iar dacă ne vom baza numai pe idiomul acesta folcloric, nu vom mai putea păstra nimic şi ne vom pierde identitatea naţională. Aceasta se referă şi la aromâni. Bineînţeles că există şi o opoziţie privind acest subiect din partea unora care ne-ar putea acuza că facem propagandă românească. Viitorul va arăta că aromânii au pornit acum pe o cale greşită.

– Am observat că aici, în Republica Macedonia, se utilizează o altă ortografie pentru dialectul aromân decât cunoşteam noi de la Constantin Belimace, Nicolae Batzaria, George Murnu şi alţii, ortografie în mare parte comună celorlalte dialecte ale limbii noastre. Bunăoară, găgăuzii basarabeni, care vorbesc un dialect al limbii turce şi care şi-au dorit o renaştere naţională, au adoptat de mai mulţi ani alfabetul latin şi ortografia turcă, tocmai pentru a înlesni accesul la o limbă literată şi de cultură cum este turca. Ceea ce văd aici în Macedonia şi am mai întâlnit în cazul unei reviste aromâne din Germania este o ortografie ciudată, germanizantă, ieşită de pe linia tradiţiei care se constituise şi în care au fost scrise atâtea şi atâtea monumente literare culte în dialect aromân. Credeţi că acest soi de ortografie poate ajuta sau dăuna conservării şi perpetuării dialectului?

– Trebuie să ştiţi că nu toţi aromânii sunt de acord cu această ortografie. Văd că nici doamna Matilda Caragiu Marioţeanu nu acceptă acest alfabet ciudat. De ce să nu folosim alfabetul şi ortografia Dicţionarului lui Tache Papahagi? Părerea mea este că acest alfabet diferit a fost creat pentru a demonstra că aromânii ar fi un alt popor. A fost un lucru premeditat, pentru a susţine că nu avem nimic în comun cu românii. Această invenţie trebuie atribuită lingviştilor şi nu cred că va da rezultate în ceea ce priveşte salvarea dialectului.

– Domnule profesor, v-aş ruga în încheiere să le adresaţi confraţilor noştri câteva cuvinte, o urare în graiul dumneavoastră de acasă.

– Io voi ca ţea limbă care o-nviţai în casă di mic ninga când ieram si poată si rămâie şi mai încloaţe, s-o ulăfească oaminili. Bună, ma ved că mulţî oamini din cătunu meu care să astădzi ma moşi o ulăfesc, aţeli ma tineri nu o ulăfesc. Şi noi care im prin marile căsăbăluri, prin Skopja şi prin alanti căsăbăluri, izolaţ di eli, noi mai bun o viglem limba. Aţeli cari-s-ăn Ghevghelia, marili ţentru a meglenoromâni, s-ăburviţ, s-amestecaţ, ş-aţeli ficiori nu ulăfesc limba. Şi la mini multu jali ca si-ni peardi limba.

Tot ce am realizat datorez limbii române. Dacă nu aş fi avut acces la tot ce s-a scris în lingvistica română, nu aş fi putut face nimic pentru idiomul meu megleno-român de acasă.

– Domnule profesor, vă mulţumesc din toată inima pentru acest interviu.
A consemnat Vlad Cubreacov, Skopje, Republica Macedonia

Preluăm acest interviu, cu onorantul accept al d-lui Cubreacov, căruia am dori să-i mulțumim pentru aceasta.

Articolul original, precum și alte materiale ale d-lui Cubreacov pot fi găsite la adresa blogului său: cubreacov.wordpress.com.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Petar Atanasov. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s