Mama-ńĭ zițea că dascălu da năut și sicher…

Că criscuĭ di ținț ańi, tati și mama cățară să-ńĭ zică că s’ mi trimeată și mini la dascălu.

Cǫn ăńĭ zițeaŭ di dascălu, ĭo cățam să plǫng, că mult ăńĭ ra frică di ĭel, că ficĭoriľĭ cari si duțeaŭ spuneaŭ că ľĭa puni ăn fálăgă.

Mama-ńĭ zițea că dascălu da năut și sicher la minuțľi ficĭor, ama ĭo nu vream să ud di ĭel. Ună zuŭă, ăńĭ fési mama ună turtă gărnață, ăńĭ dărǫ și cáigănă cu dóŭ ŭaŭă și ńi li pusi ‘n sicuľĭ ca s’ mi ducă la dascălu. Turta gărnață și cáĭgăna li vream, ama că-ńĭ zițeaŭ di dascălu plăndzeam. Mi lǫ mama ‘n brață, cu sicuľĭu di gușă și mi dusi la Lungu dascăl.

Că ‘ntrai cu mama ‘n scuľĭó dascălu vea pus un ficĭor ăn fálăgă și la bătea pristi picĭoari și ficĭoru plăndzea. Cățaĭ și ĭo șă plǫng, și dascălu la gripi ficĭoru di fálăgă și-ńĭ dédi la mini un irmilǫc; ama ĭo nu vruĭ să staŭ cola, că-ńĭ ra frică di ĭel că bătea.

Mi lǫ mama napoĭ și nu vream să ud di dascălu; ama că vini tati, di frica luĭ mi duș, și-nĭ dédi dascălu ună Cruțea-jută, și mini nu mi bătea, că ram mic. Că zăcriscuĭ, cățǫ și mini s’ mi bată. Ĭo, niști or, fuzeam dila scuľĭó și mi scundeam prin gărnișoară.

Ună zuŭă, că uzǫ tati că nu ram la scuľĭo, că mi cățǫ mi tălcĭǫ di chĭŭtéc și din țea zuŭă nu priziș lantă oară că nu mi duc la scuľió.

Cruțea-jută, alfa, vita, ăŭ ănvițaĭ di rost. Niști ficĭor căntaŭ ăn filadă, niști ăn maĭ măcĭcati cǫrț. Cătilin, cătilin, mi ‘nvițaĭ și ĭo să cǫnt ăn filadă, ama nu știĭam ți zic, că raŭ gărțeșt.

Dupu Lungu dascăl vini Dimopulos, ară dupu ĭel la pusiră Peĭa. Peĭa mult na bătea cu tuĭaga pristi mǫnă și ‘n zinucľĭ na punea, că nu știĭam cum si zic ca cum noĭ lafurli di carti.

Ăn lu Peĭa zuŭă vini la scuľĭó un mari dascăl, ți-ľĭ ra numea Vaigant, și ĭel na scultǫ la căntarea, ama că na ‘ntriba cum si ziți țista laf pri noastră limbă, nu știĭam să-ľi spunim.

La fuzirea din cătun, Vaigant la zis-aŭ la niști moș că „ĭo z’ va trimet un dascăl să vă ľĭa ‘nveață ficĭorľi pri voastră limbă”.

Pristi cǫțva meș vini ăn Ľĭumniță un dascăl din Bituľĭa și-ľa ra numea Mihail Nica. El ľĭa ‘nvița ficĭoriľĭ pri limbă. Tati, că uzǫ că pri limbă ‘nveață ăn Ľĭumniță, mi dusi și mini cola. Prima-ńĭ dédi țista dascăl un abecedar de Atanasescu și ‘n dóŭ, treĭ zǫli mi ‘nvițaĭ să cǫnt ăn abecedar, și țéli ți li căntam li ‘nțilizeam ți zic. Nu raŭ măncoasi ca gărțéștli.

Demetriu Hagi Sterjio Athanasescu. „Abecedaru romănescu trâ românlji d’in Drerta a Dunareljei” / Bucuresci : Tipografia Lucrătoriloru Associaţi, 1865.

Demetriu Hagi Sterjio Athanasescu. „Abecedaru romănescu trâ românlji d’in Drerta a Dunareljei” / Bucuresci : Tipografia Lucrătoriloru Associaţi, 1865.

Lantili cătuni că uzǫră că ari și tǫr dascăľĭ ți ľĭa pot ănvițari ficĭoraľi ca pri noastră limbă, țirură și ĭali dascăľi din Bituľia, dila Margarit. Margarit trimési ăn toati cătunili din Meglin dascăľĭ, ama di tunțea vlădițľĭ gărțeșt cățară s’ li pizmească cătunili noaștri din Meglin.

(Transpunere aproximativă:

Când crescui de cinci ani, tati și mama apucară să-mi zică că să mă trimeată și pe mine la dascăl.

Când îmi ziceau de dascăl, eu apucam să plâng, că mult îmi era frică de el, că feciorii care se duceau spuneau că îi pune în falangă.

Mama-mi zicea că dascălu dădea năut și zahăr la feciorii mici, dar eu nu vream să aud de el. Într-o zi, îmi făcu mama o turtă de grâu, îmi găti și jumări cu două ouă și mi le puse în traistă ca să mă ducă la dascăl. Turta de grâu și jumările le vream, dar când îmi ziceau de dascăl plângeam. Mă luă mama în brațe, cu trăistuța atârnată de gât și mă duse la dascălul Lungu.

Când intrai cu mama în școală dascălul avea pus un fecior în falangă și îl bătea peste picioare și feciorul plângea. Apucai și eu să plâng, și dascălul îi dădu drumu feciorului din falangă și îmi dădu mie un irmilic; dar eu nu vrui să stau colea, că-mi era frică de el că bătea.

FALÁNGĂ, falange, s. f. Un fel de sul de lemn de care se legau, în regimul feudal, picioarele celor condamnați să fie bătuți la tălpi; p. ext. bătaie la tălpi aplicată acestor condamnați. – Din ngr. fálangas. (DEX ’98)

Mă luă mama înapoi și nu vream să aud de dascăl; dar când veni tati, de frica lui mă dusei, și-mi dădu dascălul o Cruce-ajută, și pe mine nu mă bătea, că eram mic. Când zăcrescui, apucă și pe mine să mă bată. Eu, de niște ori, fugeam de la școală și mă ascundeam prin porumb.

Într-o zi, când auzi tati că nu eram la școală, cum mă prinse mă stâlci în bătaie și din acea ziuă nu mai zisei că nu mă duc la școală.

Crucea-ajută, afla, vita, le învățai pe de rost. Unii feciori cântau în cărticică, alții în cărți mai mari. Încet, încet, mă învățai și eu să citesc în carte, dar nu știam ce zic, că erau grecești.

După dascălul Lungu veni Dimopulos, iară după el îl puseră pe Peia. Peia multe ne bătea cu bățul peste mână și în genunchi ne pune, că nu știam cum să zic precum noi [ie. în limba noastră] vorbele din carte.

În zilele lui Peia veni la școală un mare dascăl, ce îi era numele Vaigant [ie. Weigand], și el ne ascultă la citire, dar când ne întreba cum se zice cutare vorbă pe limba noastră, nu știam cum să-i spunem.

La plecare din cătun, Vaigant le-a zis la niște moși că „eu va să vă trimit un dascăl să vă învețe feciorii pe limba voastră”.

Peste câteva luni veni în Ľiumnița un dascăl din Bitolia și îi era numele Mihail Nica. El le învăța feciorii pe limba (lor). Tati, când auzi că pe limbă [ie. limba noastră] învață în Ľiumnița, mă duse și pe mine colea. Prima-mi dădu acest dascăl un abecedar de Atanasescu și în două, trei zile mă învățai să cânt [ie. citesc] în abecedar, și cele ce le citeam le înțelegeam ce zic. Nu erau grele ca greceștile.

Celelalte cătune când auziră că sunt și atare dascăli ce îi pot învăta pe feciori ca pe limba noastră, cerură și ele dascăli din Bitolia, de la Margarit [ie. Apostol Mărgărit]. Margarit trimisese în toate cătunele din Meglen dascăli, dar de atunci vlădicii grecești apucară să pizmuiască cătunele noastre din Meglen.)

When I was five, father and mother started to tell me that I have to go to school.

When they would tell me about the teacher, I’d start crying, because I was much afraid of him, and that is because the children who went there were saying that he would foot whip them (see Falanga).

Mom would tell me that the teacher gives chickpeas and sugar to the little children, but I still didn’t want to hear of him. One day, mom made me a wheat cake and cooked me pork-scraps with two eggs alongside and she then put them into a bag so that she could take me to school. I wanted the wheat cake and the pork-scraps, but when they would tell me of the teacher I couldn’t help but cry. Mom took me in her arms, with the bag hanging of my neck and brought me to teacher Lungu.

When I entered the school with mom, the teacher had a boy fixed in a falanga and was whipping him and the boy was crying. I started crying too, so the teacher freed the boy and gave me coin; but I didn’t want to stay there, because I was afraid of him beating me.

Mom took me back and I wouldn’t want to hear again of the teacher; but when father came, I went because of the fear for him, and the teacher gave me a cross and because I was yet little, he didn’t beat me. When I grew up, he started beating me too. Sometimes, I would run from school and hide into the maize.

But one day, when father heard I wasn’t at school, as soon as he caught me he beated the stuffing out of me, and from then on I never said again that I would not go to school.

The Cruce-ajută, the alpha, the beta, I learned them by heart. Some boys read from a booklet, others from larger books. Slowly, I learnt to read from the book to, but I didn’t knew what I was reading, because it was all in Greek.

After teacher Lungu came Dimopulos, and after him they sent Peia. Peia would hit us a lot with the stick over the hands and have us sit on our knees, because we didn’t know how to translate words from the textbook.

During Peia’s time, a great teacher came to our school, whose name was Vaigant [ie. Gustav Weigand], and as examining us at reading, he would ask us how would one say a certain word or another in our language, but we wouldn’t know that.

At his departure from the village, Vaigant told a few elders that „I will send you a teacher to teach your children in your own language”.

A few months later, a teacher from Bitolia came to Ľiumnița, his name being Mihail Nica. He would teach the children in their language. When father heard that this is the case, he sent me there too. At first, this teacher gave me a spelling book by Atanasescu and in two, three days I learned how to read from that book, and I was understanding what I was saying. It was all Greek to me no more.

When the other villages learnt that there are such teachers, that teach in our language, they asked Margarit [ie. Apostol Mărgărit] for teachers from Bitolia too. Hence Mărgărit sent teachers to all the villages of the Meglen, but then the Greek bishops got to be feud with our villages of the Meglen.

(Ovid Densusianu. „Antologie Dialectală” / Bucureşti : Atelierele Grafice Socec & Co., 1915, pp. 81-85)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în English translation. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s