Pricazma cu acu

Ună mul’ĭari al’ĭ zis-aŭ la bărbatu-su : «Na țista ac și du-ti dǫ-la la cuvacĭu și zi-l’ĭ di ĭel să dară ună mașă, ună lupată și un palișnic.»
Ca si dusi bărbatu, fęsi șa și după ună zuŭă si dusi să li lę. Cuvacĭu al’ĭ zisi: «acum, ca la puș an foc, pirì !» — ‘Mi cmo, țe gĭvàp să-l’ĭ daŭ la mul’ĭari ? — Șa să-l’ĭ zițĭ : «Di un, nițiùn.»
Și ŭomu țela, ca s-nu ul’ĭtă, amnà drumu și tucu zițeà : «di un, nițiùn.»
Cǫn zițeà șa, dędi pri un luvàcĭŭ și al’ĭ dędi un chĭutèc, că luvacil’ĭ nu țer șa s-la zițĭ.
«’Mi, cum să zic ?» antribǫ țela.
— Țe, nu știĭ cum să zițĭ ? «cǫti doi, cǫti treĭ.» Maĭ cola bătù pri niști oàmin’ĭ ĭundi purt-aŭ un mort și ca la uzǫră, că șa zițeà, la cățară, la bătură și-l’ĭ zìsiră : «Noĭ unu nu la putèm prijăliri, ară tu să zițĭ, cǫti doĭ, cǫti treĭ ?
— ‘Mi cum să zic di oa an cola?
— Di oà an cola șa să zițĭ : «Dom’-l’ĭartă răpusàtili sùfliti !»
Iel cum amnà drumu și zițeà «Dom-l’ĭartă» bătù ună nuntă. Și cola la bătură, că țe șa să zică și napcum al’ĭ zìsiră să zică «damba-dumba» și să strigă, că șa si fați la nuntă, ĭundi-ĭ bucuril’ĭă.
Iel fęsi șa și bătù maĭ an cola niști porțĭ țe păștęŭ și că țăpǫ ĭel, si spărură porțil’ĭ și purcaril’ĭ la bătură cola. Di cola bătùt mult, junsi la punti strimtă și cǫn ra an mèjlucu di punti, țirù să si vędă an apu dinapòi, cǫt ăĭ bătùt și cǫn să-și pu-vędă, căzù an vali și si nicǫ.
Ară mul’ĭari-sa ancă la ștętă bărbatu-su, să-l’ĭ ducă mașa, lupata și palìșnicu.

[Huma]


Transpunere aproximativă:
Basmul cu acul (obiect de argint)

O muiere i-a zis la bărbatu-su: « Na acest ac și du-te dă-l la covaci (fierar) și zi-i lui să facă un clește, o lopată și un plug.
Când se duse bărbatul, făcu așa și după o zi se duse să îl ia. Covaciul îi zise: «acum, când îl pusei în foc, pieri!» — Dar acum, ce răspuns să-i dau la muiere ? — Așa să-i zici: «Din unul, nici unul.»
Și omul acela, ca să nu uite, umbla drumul dar zicea : «di un, nițiùn.»
Când zicea așa, dădu de un vântător și îi dădu o bătaie, că vânătorul nu voia așa să-i zică.
«Dar, cum să zic ? » întreba acela.
— Ce, nu știi cum să zici? «câte doi, câte trei. »Mai încolo întâlni pe niște oameni unde purtau un mort și când îl auziră, că așa zicea, îl apucară, îl și îi ziseră: «Noi singuri nu îl putem jeli, iară tu să zici, câte doi, câte trei ?
— Dar cum să zic de aici încolo (înainte)?
De aici în colo așa să zici: «Doamne iartă răpusatele suflete !»
El cum umbla drumu și zicea «Dom-l’ĭartă» întâlni o nuntă. Și acolo îl întâlnir, că de ce așa să zică și apoi îi ziseră să zică «damba-dumba» și așa strigă, că așa se face la nuntă, unde-i bucurie.
El făcu așa și întâlni mai în colo niște porci ce pășteau și când țipă el, se sparseră porcii și porcarii îl întâlniră acolo. De acolo merse mult, ajunse la o punte strâmtă și când era în mijlocul punții, vru să se vadă în apă dinapoi, cât a mers și când să-și vadă, căzu în vale și se înecă.
Iară muierea-sa încă îl așteaptă bărbatu-su, să-i ducă cleștele, lopata și plugul.

(din Megleno-româniĭ : Studiǔ etnografico-filologic. Partea a 2-a / Papahagi, Pericle N. – București (1902), p. 157)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Huma. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s