Despre Nânta

Notia este un orăşel mic în prezent, situat la poalele muntelui Kozuf aproape de vârful Tzena. Oraşul este amplasat la contactul dintre centrul Meglenului (Karagiova) cu munţii dinspre nord‑vest. Această localitate este veche, din antichitate, când se numea Enotia. Când s‑au aşezat românii aici au însuşit numele vechi, pronunţând ca Nonti, Nontea, în literatura română fiind cunoscut şi ca Nânta. După cum observaseră Hahn şi Capidan, numele acestei aşezări sună cam curios în meglenoromână. Tradiţia spune că Notia era pe vremuri alcătuită din zece cătune:

  1. Nontea,
  2. Ţitatea,
  3. Sâm‑Toader,
  4. Tomariţa,
  5. Vacof,
  6. Cocişte,
  7. Robova,
  8. Torlişti,
  9. Tufca di Tuşim şi
  10. Cusaţa.

Numai după venirea turcilor konyari, din sec. XVI, aceste cătune s‑au reunit la un loc ca să alcătuiască oraşul de azi. Trama stradală şi fizionomia oraşului indică existenţa unei aşezări urbane de mult timp aici. S‑ar părea că nucleul oraşului a existat de mult timp, locuitorii cătunelor din jur practic integrându‑se în acest oraş.

La începutul secolului XX, oraşul era alcătuit din opt mahalale:

  1. Mănăstir,
  2. Punti,
  3. Prour,
  4. Al‑Cule (turnul roşu),
  5. Băicuş (bufniţa),
  6. Gorniţ,
  7. Boz şi
  8. Beilic (Ambar).

Trama stradală era dezordonată, de tip oriental cu străzi înguste dar pavate cu caldarâm Cea mai populată era mahalaua Mănăstir, unde se afla şi geamia principală, de fapt fosta biserică Sfânta Maria. Mai existau încă trei geamii în celelalte mahalale. Notia avea legătură prin drumuri bune cu Lagkadia (Lundziń) şi Periklia (Birislav).

Primul care a făcut referiri la meglenoromânii din Notia a fost G. Weigand, care pentru anul 1889 menţiona 3.900 de oameni care locuiau în 450 case. El relatează că orăşelul era pur românesc, aproape toţi locuitorii fiind musulmani. L.T. Boga bazându‑se pe statisticile otomane identifica 9.480 români nânteni, toţi musulmani. Cifra nu poate fi verificată, pentru că după data la care se referă, anume anul 1912, au intervenit schimbări în regiune. Th. Capidan după cercetările efectuate în Notia nu poate stabili numărul exact al meglenoromânilor. Menţionează că numărul total al populaţiei în Notia ar fi în jur de 5 mii. Putem admite că numărul meglenoromânilor era până la 4 mii persoane, deoarece alături de aceştia mai locuiau câteva sute de pomaci bulgari, tot musulmani, nu mai puţini ţigani ortodocşi şi câteva familii de turci konyari.

991243_10151628314359693_1995441091_o

© Birol Alagöz, 2015

Portul tradiţional al nântenilor era foarte apropiat de cel turcesc, deosebindu‑se de cel al megleniţilor din satele vecine. Bărbaţii purtau poturi, un fel de şalvari turceşti de stofă vânătă brodată cu mătase neagră. Mulţi purtau benevregi şi cepken peste fermenea. Femeile umblau împodobite într‑o feregea neagră de lână, purtând haine lungi până la călcâie. Spre deosebire de turcoaice, ele nu purtau văl pentru acoperirea feţei.

Tipul nântenilor se deosebea puţin de acela al celorlalţi români din Meglen. Caracteristic le era statura mijlocie, conturul feţei mult mai pătrat, ochii mai adânciţi, majoritatea fiind bruneţi, culoarea pielii specifică tipului mediteranean. Pomacii din regiune erau mai deschişi la culoarea părului şi a pielii, întâlnindu‑se mulţi şateni. Ţiganii, bineînţeles erau şi mai bruneţi ca românii.

Până la intrarea localităţii în componenţa statului grec, nântenii căpătaseră mari influenţe slave (bulgaro‑macedonene). Acestea se observau mai ales în limbă, în afara vocabularului bogat în cuvinte slave era foarte răspândit bilingvismul activ bulgaro‑român. Răspândirea limbii bulgare s‑a datorat şi faptului că mulţi megleniţi din Nânta se încuscreau cu bulgarii pomaci din împrejurimi. Limba bulgară devenise ca o limbă a culturii, românii înstăriţi preferând să o vorbească chiar şi în familie.

Ocupaţia tradiţională era agricultura, pe lângă aceasta destul de răspândit era olăritul. Organizarea lor socială nu era mult deosebită de alte grupuri din Balcani. Exista un primar numit kogeabaş, care avea conducerea administrativă în mâinile lui. Deosebit de important era căpitanul, un fel de conducător militar al aşezării, însărcinat cu paza moşiei, dar uneori conducea şi atacurile asupra altor comune. Ceata de ostaşi era de obicei în număr de cel puţin 30. După venirea turcilor, foarte mulţi nânteni au devenit bei, având moşii nu prea mari în regiune. Dintre beii mai înstăriţi se alegea primarul. În primul deceniu al secolului XX kogeabaş era Abdula‑bei. La beii mai bogaţi care nu depăşeau un număr de zece, lucrau sezonier familii de ţigani.

În urma războiului dintre Grecia şi Turcia (1919‑1922), orăşelul Notia a fost grav afectat, ducându‑se lupte grele în apropiere. Locuitorii aşezării în care nu existau greci s‑au împotrivit anexării ţinutului la Grecia. Între anii 1923‑1924, aproape toţi locuitorii orăşelului au fost forţaţi să plece în Turcia. Cauza era că atât nântenii, cât şi bulgarii pomaci şi turcii erau de religie islamică şi conform tratatului încheiat între Grecia şi Turcia, s‑a recurs la schimbul de populaţii pe criterii confesionale între cele două state care în acel moment şi‑au delimitat frontierele. Ca urmare, meglenoromânii din Notia au ajuns împreună cu numeroşi turci, bulgari pomaci, albanezi musulmani şi greci musulmani în Turcia.

În acest fel, a luat sfârşit istoria singurului grup mai numeros de români musulmani. Notia, care a fost mult timp centrul meglenoromânilor şi‑a schimbat aproape în totalitate fizionomia. Dacă urmele materiale mai pot fi întâlnite, cele culturale şi spirituale au rămas de domeniul istoriei. În afara faptului că a fost distrus în urma războiului, orăşelul actual nu mai aminteşte de vechiul Nonti. Geamiile au fost fie distruse, fie transformate înapoi în biserici, casele la început locuite de noii veniţi cu timpul au fost schimbate în cea mai mare parte.

Structura etnică actuală a populaţiei oraşului este complet diferită. Peste 90% o formează măgirii (muhagirii), adică grecii ortodocşi veniţi din Asia Mică. Cei mai mulţi provin de pe litoralul sud‑vestic al Anatoliei. Au venit şi greci din insulele Sporade. Au rămas ţiganii de religie ortodoxă. Totuşi în Notia locuiesc în jur de 50 meglenoromâni. Aceştia nu sunt originari din localitate ci provin din Kupa, Arhaggelos, Periklia şi Lagkadia. Majoritatea au venit aici după 1946.

P. Atanasov a identificat şi o persoană originară din Notia, Georgi Limunidi fiind reprezentantul singurei familii meglenite din Notia care s‑a recreştinizat. Din această familie, în 1984 rămăsese singurul. Este cunoscută migrarea meglenoromânilor în cursul secolelor XVIII‑XIX spre Veria şi Resna. Aceştia au revenit la creştinism, dar au fost asimilaţi complet.

Textul face parte din studiul „Meglenoromânii — Aspecte istorice, geografice, etnoidentitare și etnodemografice” al d-l dr. Dorin Lozovanu, parte a volumului „Aromâni, meglenoromâni, istroromâni : aspecte identitare şi culturale”, îngrijit de Adina Berciu-Drăghicescu şi poate fi accesat şi descărcat gratuit de pe situl Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni.

(Fărşeroţi, moscopoleni, meglenoromâni : valorificarea on‐line a patrimoniului cultural / coord. proiect: prof. univ. dr. Adina Berciu‐Drăghicescu. ‐ Bucureşti : Biblioteca Bucureştilor, 2011, pp. 320-322)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s