Născut în anul 1883 în localitatea Lugunţa (mgl. Lundzini) din Meglenia Otomană, tânărul Constantin Noe se afirmă încă din primii ani de şcoală ca unul dintre elevii cei mai buni ai Liceului Român din Bitolia, pe care îl absolvă în anul 1903.
Începând cu acest an, în calitate de institutor al şcolilor româneşti din Macedonia se remarcă între fruntaşii luptei naţionale şi în 1907 alături de colegii săi: Taşcu Papatanas, Stoe Pampor, Hristu Noe, Nicolae Dumitru şi Vreta Fotino, sub pretextul că folosesc cărţi neaprobate de Direcţia Generală a Învăţământului din vilaetul Salonic, sunt arestaţi şi condamnaţi la patru luni de închisoare.
După ieşirea din detenţie vine în România unde va fi numit secretar al Muzeului Naţional de Antichităţi (1907‑1911). Tot acum devine redactor al publicaţiei „Românul de la Pind”, pentru o perioadă de aproape doi ani. În 1909 ajunge bursier al Facultăţii de Litere din Bucureşti, patru ani mai târziu obţinând licenţa în istorie şi geografie.
Participant la cel de‑al Doilea Război Balcanic (1913), în Batalionul 7 Vânători, primeşte medalia „Avântul Ţării”. Nu peste multă vreme, se hotărăşte să plece în Transilvania, unde colaborează, cu Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop şi alţi fruntaşi ardeleni, remarcându‑se şi pe tărâm publicistic, contribuţiile sale văzând lumina tiparului în „Românul”, din Arad şi „Transilvania” din Sibiu.
În 1916 devine redactor al publicaţiei „Journal des Balkans”, iar după aproape doi ani ajunge la Chişinău unde se va afla între fruntaşii luptei pentru unitatea naţională. La data de 24 ianuarie 1918, când apare primul număr al ziarului „România Nouă” îl regăsim în comitetul de redacţie alături de români originari din: Basarabia – Vlad Cazacliu şi Vasile Harea, Bucovina – Gheorghe Tofan, Transilvania – Onisifor Ghibu şi Ion Matei, Vechiul Regat – D. Munteanu‑Râmnic şi Valea Timocului – Athanasie Popovici.
Peste câteva luni, tot la Chişinău apare cotidianul „Sfatul Ţării” sub direcţia lui Ion Costin şi Nicolae Alexandri, secretar de redacţie fiind Constantin Noe Pentru efortul depus în lupta pentru unitatea naţională în Basarabia va primi medalia „Bărbăţie şi Credinţă” cl. I, cu menţiunea pe brevet: „Domnului Constantin Noe, Licenţiat în litere, pentru actele de curaj, abnegaţie şi devotament, de care a dat dovadă, contribuind prin sfaturile date sătenilor din Basarabia la risipirea neîncrederii semănate de bandele bolşevice şi la formarea legăturii sufleteşti a Basarabiei cu Ţara mamă”.
La 10 iulie 1919, împreună cu Epaminonda Balamace şi Gheorghe Mecu, pune bazele editurii şi librăriei „Glasul Ţării”, iar la 1 noiembrie 1920 cotidianului „Dreptatea”, pe care îl va conduce împreună cu Hr. Dăscălescu.
Revenit în Bucureşti în anul 1924, Constantin Noe va funcţiona ca profesor, mai întâi la Liceul „Gheorghe Lazăr”, apoi la liceele „Spiru Haret”, „Sf. Sava”, „Mihai Eminescu”, iar de aici va fi transferat în 1929 la Liceul „Mihai Viteazu”, unde va fi numit cu titlu definitiv în 1931, şi îşi va desfăşura activitatea până la data de 6 iunie 1939, când trece la cele veşnice.
Textul face parte din studiul „Scurtă privire asupra meglenoromânilor până la sfârșitul secolului al XX-lea” al d-l dr. Virgil Coman, parte a volumului „Aromâni, meglenoromâni, istroromâni : aspecte identitare şi culturale”, îngrijit de Adina Berciu-Drăghicescu şi poate fi accesat şi descărcat gratuit de pe situl Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni.
(Fărşeroţi, moscopoleni, meglenoromâni : valorificarea on‐line a patrimoniului cultural / coord. proiect: prof. univ. dr. Adina Berciu‐Drăghicescu. ‐ Bucureşti : Biblioteca Bucureştilor, 2011, pp. 134-5)
Meglenoromânii 